
Un masaj bun pentru picioarele obosite
Cu siguranță te-ai confruntat și tu de multe ori cu problema picioarelor obosite, iar un masaj bine făcut era tot ce iți doreai!
Pielea se află în contact permanent cu mediul înconjurător: măsoară temperatura, evacuează tot felul de lichide și secreții, absoarbe lumina și o transformă în căldură. Pielea se află într-un schimb activ de informații cu sistemul nervos și cu cel imunitar. De asemenea, de aspectul pielii sunt răspunzătoare toate procesele ce se desfășoară în interiorul nostru.
Pielea este ca o arhivă imensă plină de urme, unele la vedere, altele ascunse. Una dintre zonele de piele cel mai puțin vizibile este zona picioarelor, mai exact a labei piciorului. Aceasta se află mereu acoperită când ieșim din casă, fiind extrem de afectată.
Frucțiunea sau presiunea prelungită cauzată de pantofi care nu se potrivesc bine pe picior este sursa principală a majorității problemelor de picioare. De asemenea, statul încălțat îndelung îngreunează picioarele și cauzează oboseală. Apar astfel bătături, al căror nucleu este format din piele moartă aglomerată, calozități, monturi sau unghii încarnate.
După o zi lungă, în care picioarele tale au stat acoperite, un masaj este binevenit. Acesta alină picioarele obosite și dureroase. Masează-ți singur/ă picioarele sau roagă pe cineva să o facă. Culcă-te pe abdomen, cu un picior ridicat din genunchi, nu foarte sus. Nu masa piciorul dacă încheieturile sunt umflate sau inflamate și încetează orice masaj care provoacă durere sau disconfort.
Iată ce pași trebuie să urmeze cel care îți efectuează masajul, pentru a fi eficient:
- ține degetele și glezna în mâini, rotește încet întregul picior, mai întâi dintr-un sens, apoi din celălalt.
- apasă pe călcâi cu o mână, iar cu cealaltă împinge partea anterioară a piciorului înapoi, timp de circa 15 secunde.
- ține de amândouă laturile tendonului lui Ahile, apoi cu mână cealaltă apasă în jos partea anterioară a tălpii cu articulațiile degetelor, trăgând de călcâi în sus.
- apucă în mâini ambele laturi ale piciorului, împinge-l când într-o parte când în alta, de câteva ori.
- frământă ferm în lung, cu podul palmelor, partea din față a labei picioarului, de sub degete.
- întinde fiecare deget al piciorului, apucând câte două degete alăturate și depărtându-le încet, întinzând pielea dintre ele.
- rotește și trage de fiecare deget, ținând piciorul într-o mână, apucând fiecare deget în parte între degetul mare și cel arătător al celeilalte mâini și rotindu-l ușor de câteva ori, apoi tragându-l ușor.
- întinde toate degetele de la picior deodată, apucând cele patru degete mici cu o mână și ținând degetul mare în cealaltă, apoi ridicând piciorul și scuturându-l ușor. Repetă manevra și la celălalt picior.
Masajul pe care îl poți face singur/ă cu ulei de aromoterapie este relaxant, reduce transpirația și suprimă bacteriile care acționează asupra transpirației și dau miros neplăcut. Pentru a-ți menține picioarele curate, uscate și pentr a le revigora, îți recomandăm crema reparatoare, intens hranitoare, realizată manual din uleiuri esențiale tonice.
Sperăm că ți-am fost de ajutor cu acest articol. Pe curând!